Acatistul Domnului nostru Isus Hristos
|
|
Condacul I Apărătorule cel mai mare şi Doamne, biruitorul iadului, ca cei ce ne-am izbăvit de moartea cea veşnică, cele de laudă aducem Ţie noi, robii Tăi şi zidirea Ta. Ci, ca Cel ce ai îndurări nenumărate, de toate nevoile ne izbăveşte pe noi, care-Ţi cântăm: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne!
Icosul I Făcătorule al îngerilor şi Doamne al puterilor, deschide-mi mie, nepriceputului, mintea şi limba, spre lauda preacuratului Tău nume, precum ai deschis auzul şi limba celui surd şi gângav de demult, ca să grăiesc şi eu acestea: Iisuse preaminunate, mirarea îngerilor;
Condacul al 2-lea Văzând, Doamne, pe văduva care plângea foarte şi, precum atunci, milostivindu-Te, ai înviat pe fiul ei, pe care îl ducea să-l îngroape, aşa înviază şi sufletul meu cel omorât cu păcate, Iubitorule de oameni, şi Te milostiveşte spre mine, care-Ţi cânt Ţie: Aliluia!
Icosul al 2-lea Înţelegerea cea neînţeleasă căutând Filip să o înţeleagă, grăia: Doamne, arată nouă pe Tatăl. Iar Tu ai zis către dânsul: Atâta vreme fiind cu Mine, au n-ai cunoscut că Tatăl este întru Mine şi Eu întru Tatăl? De aceea, Ţie, Celui ce eşti necuprins, cu frică Îţi grăim: Iisuse, Dumnezeule cel mai înainte de veci;
Condacul al 3-lea Iisuse, Care ai îmbrăcat cu putere de sus pe apostolii Tăi, care şedeau în Ierusalim, îmbracă-mă şi pe mine, cel golit de toate faptele cele bune, cu căldura Duhului Tău celui Sfânt, şi-mi dă mie să cânt Ţie cu dragoste: Aliluia!
Icosul al 3-lea Iisuse, Cel ce ai mulţime de îndurări, Care ai chemat pe vameşi şi pe păcătoşi şi pe cei necredincioşi, nu mă trece cu vederea acum pe mine, cel asemenea lor; ci, ca nişte mir de mult preţ, primeşte cântarea aceasta: Iisuse, puterea cea nebiruită;
Condacul al 4-lea Vifor de gânduri îndoielnice având înlăuntru, Petru se afunda; iar văzându-Te pe Tine, Iisuse, fiind cu trup şi umblând pe apă, Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu adevărat şi, primind mâna Ta cea mântuitoare, a zis: Aliluia!
Icosul al 4-lea Auzit-a orbul, Doamne, că Tu treci pe cale şi a strigat: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă; şi chemându-l, i-ai deschis ochii lui. Luminează cu mila Ta şi ochii cei cugetători ai inimii mele, ai celui ce grăiesc: Iisuse, ziditorul celor de sus;
Condacul al 5-lea Precum ne-ai răscumpărat pe noi de demult din blestemul legii cu sângele cel izvorâtor din Dumnezeu, Iisuse, aşa ne scoate pe noi din lanţurile cu care şarpele ne-a împiedicat pe noi, prin patimile cele trupeşti, prin îndemnările spre desfrânare şi prin trândăvirea cea rea, pe cei ce-Ţi cântăm Ţie: Aliluia!
Icosul al 5-lea Văzând pruncii evreilor în chip omenesc pe Cel ce a zidit pe om cu mâinile şi cunoscându-L pe El a fi Stăpânul, s-au nevoit cu stâlpări a-I plăcea Lui, strigând: Osana! Iar noi aducem Ţie cântare, grăind: Iisuse, Dumnezeul cel adevărat; Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!
Condacul al 6-lea Vestirea şi graiurile propovăduitorilor celor de Dumnezeu purtători plinind-o, Iisuse, pe pământ Te-ai arătat şi cu oamenii ai vieţuit, Cel ce eşti neajuns, şi durerile noastre le-ai ridicat, de unde cu rănile Tale noi tămăduindu-ne, ne-am deprins a cânta: Aliluia!
Icosul al 6-lea Răsărit-a în lume luminarea adevărului Tău şi s-a izgonit înşelăciunea cea diavolească, Mântuitorul nostru, că idolii nerăbdând tăria Ta au căzut, iar noi, dobândind mântuire, mulţumire Îţi aducem, cântând aşa: Iisuse, adevărul cel ce izgoneşti înşelăciunea; Iisuse, izvorul înţelepciunii, adapă-mă pe mine, cel însetat;
Condacul al 7-lea Vrând să descoperi taina cea ascunsă din veac, ca un miel spre junghiere Te-ai adus, Iisuse, şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, şi ca un Dumnezeu din morţi ai înviat şi cu slavă la ceruri Te-ai înălţat şi ne-ai ridicat pe noi, care-Ţi cântăm Ţie: Aliluia!
Icosul al 7-lea Arătat-a făptură minunată, arătându-Se nouă, Făcătorul; că din Fecioară, mai presus de fire S-a întrupat şi din mormânt a înviat, nestricând peceţile, şi la apostoli prin uşile încuiate a intrat cu trupul. Drept aceea minunându-ne, cu credinţă grăim acestea: Iisuse, Cuvântul cel necuprins;
Condacul al 8-lea Văzând străină întruparea lui Dumnezeu, să ne înstrăinăm din lumea cea deşartă şi mintea spre cele dumnezeieşti să o suim, că pentru aceasta Dumnezeu pe pământ S-a pogorât, ca să ne ridice la ceruri pe noi, cei ce-I cântăm Lui: Aliluia!
Icosul al 8-lea Cu totul era între cei de jos, şi dintre cei de sus nicicum nu S-a despărţit Cel negrăit, când de voie pentru noi a pătimit, şi cu moartea Sa moartea noastră a omorât-o, iar cu învierea Sa a dăruit viaţă celor ce-I cântă: Iisuse, bucuria inimii;
Condacul al 9-lea Toată firea îngerească, Iisuse, fără de încetare slăveşte preasfânt numele Tău în ceruri, strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt; iar noi păcătoşii pe pământ, cu buze de tină, cântăm: Aliluia!
Icosul al 9-lea Pe retorii cei mult-grăitori îi vedem tăcând ca nişte peşti fără de glas despre Tine, Iisuse, Mântuitorul meu; că nu se pricep să spună cum Dumnezeu cel neschimbat petreci şi om deplin. Iar noi, minunându-ne de o taină ca aceasta, cu credinţă grăim acestea: Iisuse, Dumnezeul cel preaveşnic;
Condacul al 10-lea Vrând să mântuieşti lumea, Răsăritule al răsăriturilor, venind către apus, la firea noastră cea întunecată, Te-ai smerit până la moarte; drept aceea s-a preaînălţat numele Tău mai mult decât tot numele, şi de la toate făpturile cereşti şi pământeşti auzi: Aliluia!
Icosul al 10-lea Împărate cel preaveşnic, Mângâietorule cel adevărat, Hristoase, curăţeşte-ne pe noi de toată întinăciunea, precum ai curăţit pe cei zece leproşi, şi ne tămăduieşte pe noi, precum ai tămăduit sufletul cel iubitor de argint al lui Zaheu vameşul, ca să-Ţi cântăm cu umilinţă acestea: Iisuse, vistierul cel nestricat;
Condacul al 11-lea Cântare cu totul de umilinţă aduc Ţie, eu, nevrednicul, şi strig Ţie ca şi cananeanca: Iisuse, miluieşte-mă, că nu am fiică, ci trup, care cumplit este stăpânit de diavolul, cu patimi şi cu urgie fiind aprins, şi dă-mi tămăduire mie celui ce-Ţi cânt: Aliluia!
Icosul al 11-lea Luminătorul cel primitor de lumină al celor dintru întunericul necunoştinţei, Pavel, care mai înainte Te prigonea pe Tine, socotind puterea glasului celui de Dumnezeu înţelepţitor, şi-a limpezit pornirea cea rea a sufletului. Aşa şi mie luminează-mi luminile cele întunecate ale sufletului, ale celui ce-Ţi grăiesc: Iisuse, Împăratul meu cel preatare;
Condacul al 12-lea Dăruieşte-mi har, Dezlegătorule al tuturor datoriilor, Iisuse, şi mă primeşte pe mine, cel ce mă pocăiesc, precum ai primit pe Petru, care s-a lepădat de Tine, şi mă cheamă pe mine trândavul, precum de demult pe Pavel, care Te prigonea pe Tine, şi mă auzi pe mine, cel ce-Ţi cânt Ţie: Aliluia!
Icosul al 12-lea Slăvind învierea Ta, Te lăudăm toţi şi credem cu Toma că Domn şi Dumnezeu eşti, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui şi va să judeci viii şi morţii. Atunci mă învredniceşte şederii de-a dreapta pe mine, cel ce zic: Iisuse, Împăratul cel mai înainte de veci, mântuieşte-mă;
Condacul al 13-lea O, preadulce şi întru tot îndurate Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, primeşte acum această puţină rugăciune a noastră, precum ai primit cei doi bani ai văduvei, şi păzeşte moştenirea Ta de vrăjmaşii cei văzuţi şi de cei nevăzuţi, de venirea altor neamuri asupra noastră, de neputinţe şi de foamete, de toate scârbele şi rănile cele aducătoare de moarte, şi din chinurile cele viitoare scoate-ne pe toţi, care cântăm Ţie: Aliluia!
Acest Condac se zice de trei ori. După aceasta se zice iarăşi Icosul întâi: Făcătorul îngerilor... şi Condacul întâi: Apărătorule cel mai mare…, apoi se citeşte această
Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos Domnului să ne rugăm! Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr şi lacrimi de întristare şi de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primeşte lacrimile mele. Cu patimile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduieşte rănile mele. Cu sângele Tău, curăţeşte sângele meu şi amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău celui de viaţă făcător. Fierea cu care vrăjmaşii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea cea trasă în jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalţe capul meu cel pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Faţa Ta, cea batjocorită cu pălmuiri şi cu scuipări, să umple de strălucire faţa mea cea întinată în fărădelegi. Duhul Tău, pe Care L-ai încredinţat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povăţuiască spre Tine, prin harul Tău. Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăinţa, nici umilinţa care întorc pe fii la moştenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumeşti şi nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite şi nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, vistierul bunătăţilor, dăruieşte-mi pocăinţă neştirbită şi inimă îndurerată, ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele. Dă-mi aşadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani şi mai înainte de veci, să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale. Te-am părăsit, Doamne; să nu mă părăseşti. Am ieşit de la Tine; ieşi în căutarea mea. Du-mă la păşunea Ta cea duhovnicească. Numără-mă între oile turmei Tale preaalese. Hrăneşte-mă împreună cu ele din verdeaţa dumnezeieştilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălaşul Tău şi se vede într-însa strălucirea descoperirilor Tale. Strălucirea Ta este mângâierea şi odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine în necazuri şi în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învredniceşte şi pe mine, nevrednicul, cu harul şi cu iubirea Ta de oameni în vecii vecilor. Amin.
|